sâmbătă, 29 octombrie 2016

Calea pe care ne-o alegem

Un băiat în vârstă de vreo cinșpe ani, simțindu-se probabil copleșit de tot ce îl înconjoară și crezând că nu poate face față presiunii societății, consideră că dacă fumează și își crestează pielea cu o lamă îl va face să uite pentru câteva momente de întunericul de confuzie în care se află. Preferă să își creeze o lume a lui, mai bună, zice el, în care durerea și-o provoacă numai el și în care ceilalți îl lasă în pace. Se refugiază într-un gen de muzică și se folosește de anumite mecanisme pentru a-și ascunde golul interior. Prietenii, prietenele de ocazie pe care îi are nu fac decât să îl tragă în jos, ei având o gândire și o percepție la fel de eronată asupra lumii în care trăiesc.

O altă fată se îndrăgostește de un puștan nu mai mare de optșpe ani și uită de educația pe care părinții i-au oferit-o, abandonează credința în care a fost crescută și se lasă purtată de valul acestei formidabile iubiri, ca mai târziu să se afle însărcinată la nici șaisprezece ani și neavând o altă cale de scăpare decide că avortul e soluția finală în cazul ei și că ea este aceea responsabilă de corpul ei și deciziile pe care le ia nu privește pe nimeni. Este viața ei și punct. Cu greu își va mai reveni ea din experiența pe care tocmai a avut-o și probabil că va mai dura câțiva ani până să se dezmeticească și să realizeze căci calea pe care și-a ales-o duce direct în jos, din toate punctele de vedere. Dar suntem învățate să nu ne pese prea mult de sentimentele noastre, să nu acordăm importanță respectului de sine... ci să trăim clipa. Că ce vine după trăirea clipei nu prea contează.

Aceste povești pe care le-am scris nu sunt de fapt povești. Sunt cazuri adevărate și nu sunt singurele în societate, ci sunt numai două dintre nu știu câte sute sau chiar mii despre care ajungem să auzim pe parcursul vieții noastre. Problema noastră este că nu înțelegem, chiar nu ne intră în cap faptul că FIECARE alegere pe care o facem are o consecință, bună sau rea. Eu am văzut asta în viața mea. Și o alegere rea atrage cu ea o consecință rea. Și apoi vor urma altele, fiindcă nu ne putem opri numai la atât. Dacă dăm de mâncare răului, răul va cere mai mult, fiindcă culegem exact ceea ce semănăm. Știu, suntem tineri și trebuie să ne simțim bine, să ne bucurăm de tinerețe. Din păcate însă, folosim această replică pentru a ne face de cap și de a ajunge în unele extreme care vor fi neplăcute pentru noi la un moment dat. Dar momentan nu s-a întâmplat nimic rău aseară în club când a trecut de ora 12, deși la ora aceea părinții trebuiau să ne știe în pat. Suntem vii, nu am avut accident pe drum. Relaxează-te. Asta ne spunem de fiecare dată când știm că întrecem limita, găsim o justificare pentru tot ce facem. Atâta timp cât suntem în regulă, înseamnă că ceea ce am făcut nu e atât de rău precum se zice. Da, ne-am cam amețit de la băutura aceea și parcă ni s-a încețoșat privirea conducând spre casă, dar am ajuns în siguranță și Dumnezeu ne-a păzit. Am ajuns chiar și să folosim numele Său pentru a ne acoperi faptele noastre cu consecințe rele.

Nu vom fi mereu tineri, nu vom avea mereu această vârstă frumoasă. Anii vor trece, iar roadele noastre vor crește și se vor vedea. Dacă am semănat neghină, de asta vom avea parte în viața noastră. Când ne vom căsători și noi într-un final după nu știu câte relații eșuate, oare ce bucurie vom avea în ziua nunții, când noi deja știm și teorie, dar și prctică? Când am învățat deja destule de pe website-uri care dau sfaturi ieftine și ne învață cum să dăm pe gratis ceea ce avem cel mai de preț? Când zilnic auzim că nu mai există dragoste adevărată și că trebuie să ne mulțumim cu firimituri, când muzica de la radio e numai despre inimi frânte? Dar despre copiii pe care îi vom avea? Știu, ne dorim ca ”într-o zi viața mea să arate așa”, dar cum vom putea să le dăm copiiilor noștri o creștere binecuvântată și armonioasă când noi eram cei care ne certam în fiecare zi cu părinții și îi desconsideram?
Dorințele noastre sunt frumoase, dar vor rămâne numai niște dorințe dacă nu facem niște schimbări serioase în viața noastră și alegem să semănăm sămânță sănătoasă, alegem să trăim diferit chiar cu riscul de a fi luați în derâdere și  alegem să Îl cinstim pe Dumnezeu mai presus de orice.

Imagine: google


luni, 19 septembrie 2016

S-a meritat..

Un vis din inima mea a fost acela de a-l întâlni pe EL. De când am fost doar o copilă, de la grădiniță chiar, știam că trebuie să aștept până voi avea un ”gagic” și că nu trebuie să mă aburesc cu toți băiețeii. Anii au trecut și această dorință din inimă creștea tot mai mult și a venit o zi în care am hotărât că, indiferent cât de mult ar dura, eu am să-l aștept pe EL, fiindcă citisem într-o Carte specială că ”așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât bucurie” și că mai bine m-aș folosi de anii de singurătate ca să mă pregătesc pentru ziua în care-l voi întâlni pe EL, iar asta pentru mine însemna cultivarea unor calități, a unui spirit blând și umil și a unei inimi pline de iubire. Știam că nu are rost să-mi irosesc inima în relații trecătoare, însă asta nu m-a scutit de câteva ”decepții”mici, fiindcă suntem fete și asta este. :) 
Totuși... am încercat cât am putut de mult să fiu puternică și să aștept băiatul acela care știam că există undeva și  îmi va completa ființa. Iar Dumnezeu răsplătește pe cele care se încred în El, care nu își pierd speranța, deși promisiunea pare că întârzie să se împlinească. Am știut că El este credincios și am continuat să aștept, cu toate că nu a fost întotdeauna ușor.

Lucrurile cele mai bune se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin și EL a apărut într-o zi. Despre EL ce să vă spun? Este fratele meu geamăn în toate, cel mai bun prieten și cel care îmi înțelege felul de-a fi. Nu vreau să spun prea multe despre noi, prefer să fiu mai secretoasă. Știu că lucrurile speciale, conexiunile aceelea atât de aparte care unesc două suflete pentru viață trebuie protejate, prețuite în intimitatea unei relații în care suntem noi doi și Dumnezeu.
Nu am cuvinte să vă spun cât de mult merită să aștepți și să te încrezi în Dumnezeu cu povestea de dragoste, fiindcă El într-adevăr scrie cele mai frumoase povești! Eu am gustat acum și am văzut cât de bun este Dumnezeu cu cei care-L caută și care așteaptă în tăcere ajutorul Său. 
Bucurați-vă de fiecare sezon al vieții și fiți sigure că va veni și ziua biruinței voastre, dragile mele cititoare. Iar când ziua aceea va veni, prețuiți darul oferit de El și încercați să nu dezvăluiți prea mult lumii din voi doi, ci păstrați intimitatea acelor clipe minunate petrecute împreună într-o conexiune emoțională de nedescris numai pentru voi doi și Dumnezeu.
 Fiți înțelepte, bune și cu sufletul frumos! 

joi, 11 august 2016

Când iubești un om

Care este lucrul după care tânjim cu toții cel mai mult? Care sunt cele mai adânci dorințe ale inimilor noastre și ce ne face să simțim că trăim cu adevărat? Dragostea..
Când iubești, totul în jurul tău se schimbă și parcă prinde o altă culoare, sau cel puțin culorile ce-ți păreau spălăcite devin vii și țipătoare. Suntem cu toții în căutarea după acel ceva mai mult, iar de multe ori în căutările noastre se întâmplă să mai și greșim, să ne lovim cu capul de câte o piatră. Știu, e greu și dureros când se întâmplă asta. Dar nimic, nici o piedică și nici o decepție nu ar trebui să ne oprească din căutarea după acel ceva al nostru:)
De multe ori ne pierdem speranța și ne spunem nouă înșine că pentru noi nu există cineva special, că totul e în zadar și că poate toată viața vom rămâne singuri. Dragii mei, nu vă pierdeți speranța! Mai devremeu sau mai târziu, Dumnezeu va aduce în viața ta persoana care-ți va fi alături până la capătul vieții. Până atunci nu pierde vremea oftând a amărăciune, ci pregătește-te pentru vremea când vei fi căsătorit/ă. Umple-ți timpul cu alte gânduri, afară de acelea gen ”nu mă voi căsători niciodată”. Învață să faci și altceva de mâncare, nu numai cartofi prăjiți. Pregătește-te pentru o viață de slujire. Nu aștepta totul să-ți vină pe tavă, ci adu tu totul pe tavă. 

Când iubești, ceea ce îți vei dori cel mai mult va fi binele celuilalt. Nu va mai fi vorba numai despre tine, ci mai degrabă despre ce-i face bine celui pe care-l iubești. Dragostea nu e ușoară. De multe ori vor veni în relație tot felul de provocări și greutăți cărora va trebui să le faceți față cu înțelepciune. Nu ne înecăm la primul val și nu ne lăsăm nicidecum mreajă despărțirii când bate un vânticel ici-colo. Dumnezeu aduce în viața noastră persoana potrivită, cea pe care am așteptat-o și pentru care ne-am rugat, DAR noi suntem aceia care o vom păstra pentru totdeauna în viața noastră. Dragostea cere efort și de multe ori sacrificii, iar asta nu ne va cădea bine întotdeauna. Este atât de ușor să renunțăm la celălalt când lucrurile nu ies așa cum ne-am dori noi, când mai avem de așteptat până-l vom vedea(asta în cazul unei relații de la distanță), sau să fim atât de încăpățânați și să nu ne cerem iertare când i-am greșit celui pe care-l iubim. 

Dragostea adevărată este pusă în fapte, în fiecare moment a fiecărei zile din viața noastră de acum încolo. Nu vom avea niciodată pauză de la iubire. Nu ne vom putea lua niciodată vreun concediu special în care să fim scutiți pentru o vreme de la a mai iubi omul pe care-l avem în dreapta noastră. Când iubești, o faci până la capătul vieții tale. E tare frumos să iubești. E și dureros uneori. Dar dragostea le suferă, le crede, le acoperă... pe toate! Dumnezeu te va binecuvânta cu omul pe care-l vei iubi până la sfârșitul vieții tale și va fi frumos.
E minunat când El îți încredințează un suflet pe care să-l iubești tu. Un suflet pe care să-l ai lângă al tău și pe care să-l îngrijești cu tot dragul tău și niciodată să nu te saturi din a-i descoperi comorile tăinuite acolo. Când iubești, cauți binele acelui om, fiindcă știi că dacă lui îi este bine atunci îți va fi bine și ție.
Dragostea... cu toții vom avea parte de ea, dar până atunci să ne pregătim să o întâmpinăm așa cum se cuvine :)

Imagine: pinterest

vineri, 8 iulie 2016

De ce trebuie întotdeauna să-i rănim pe cei pe care-i iubim?

Am primit de multe ori în viață ocazia de a răni pe cineva, de a-i frânge inima în bucăți și de a a pleca apoi de la locul ”accidentului”. Am fost chiar tentată uneori să văd cum ar fi să rănesc inima cuiva, cum m-aș simți dacă i-aș spune niște cuvinte care ar răni ca străpungerea unei săbii. În loc de a da drumul unor cuvinte care știam că ar fi găurit practic inima cuiva, am ales să îmi înghit vorbele. Pentru că trăiesc într-o lume în care a devenit un hobby al multora să frângă inimi, apoi să dispară și să se facă nevăzuți, pretinzând că nu au făcut nimic rău. Trăiesc într-o lume în care e mai ușor să spunem tot ce ne vine pe buze, în loc de a trece prin sită cuvintele și abia apoi să vedem dacă într-adevăr persoana aceea trebuie să audă pledoriile noastre. Știu cât de ușor poate răni un cuvânt și mă feresc foarte tare de cuvintele-săbii, fiindcă știu cât de tare doare când cineva îți frânge inima prin vorbe. Una dintre cele mai mari temeri ale mele este să nu rănesc cumva omul pe care-l iubesc cel mai mult pe lume. Îmi este atât de teamă, ca nu cumva într-un moment de slăbiciune, să-l săgetez cu vorbe grele și să-i las inima ciuruită. Aș fi terminată dacă i-aș face asta.

Mi se pare ciudat pentru că de fiecare dată când încercăm să-i facem rău cuiva, fie printr-o atitudine sau prin vreo vorbă, sfârșim în primul rând prin a ne face rău nouă. Fiindcă nu poți să te simți prea bine când ești pornit să rănești un om pe care-l iubești. Nu voi uita niciodată citatul dintr-un roman de-al lui Lynn Austin: ”De ce trebuie întotdeauna să-i rănim pe cei pe care-i iubim?”  Adevărul este că nu avem prea multă dragoste în noi pentru omul acela, când în mod repetat îl rănim și-l tratăm ca pe un gunoi. Au fost atâtea momente când acest citat îmi revenea în minte de fiecare dată când supăram o persoană la care țineam și pe care o iubeam, iar atunci îmi era atât de ciudă pe mine fiindcă făcusem sau zisesem vorba aceea interzisă! Fiindcă făcusem un rău unui om pe care-l iubesc și de ce nu m-am putut abține atunci?! Îmi repet că sunt doar un om simplu și plin de slăbiciuni care mă conduc câteodată, dar asta nu îmi este îndeajuns ca să mă facă să mă simt mai bine.

Dumnezeu ne dăruiește oamenii ca să-i iubim, nu ca să-i rănim cu intenția! Ne dă părinți pe care să-i cinstim și să-i ascultăm, ne dă frați și surori pe care să-i avem cei mai buni prieteni (nu cei mai mari dușmani!). Ne dă un soț, căruia să-i gătim și să-l așteptăm nerăbdătoare în poartă cu un zâmbet larg pe față și cu kilometri infiniți de iubire în inimă numai pentru el. Ne dă copii să le oferim tot ceea ce avem mai bun și frumos din noi. Dumnezeu ne dă totul... iar noi... atât de puțin putem oferi? Numai vorbe amare și grele, numai atitudini de ”lasă-mă-n pace”, numai o casă mizerabilă pentru soț și o atitudine de nerespect? Uau.... rămân uimită de cât de jos ne târâm câteodată, pentru că așa e mai ușor, când am avea aripi ca să zburăm. Dumnezeu ne dăruiește totul, iar noi ce-I oferim înapoi? Știu, El le are pe toate deja și ce oare I-ar mai putea trebui? Dar eu Îl simt când zâmbește atunci când avem dragoste între noi, când în loc de a răni o persoană, alegem să o iubim cum putem. Știu că El ne cere să iubim.. asta e ceea ce Îl face fericit. Și dragostea chiar este răspunsul multor probleme. Nu vreau să rănesc oamenii pe care-i iubesc. Nu vreau să le izbesc inima de pereți cu vorbe înțepătoare, nu vreau să fiu rea cu oamenii, nu vreau nimic din ce otrăvește sufletul. Tu ce îți dorești?

Imagine: pinterest

marți, 31 mai 2016

Adevăratele bogății ale vieții

Viața este atât de scurtă, dragii mei. Cu toate că noi avem de multe ori impresia că suntem veșnici pe acest pământ și simțim că avem lumea la picioare, putem cădea atât de ușor de pe piedestalul pe care ni-l ridicăm singuri din iluzii și lucruri puerile. Da, suntem tineri și putem face tot ce vrem noi, fiindcă avem toată viața în față să ne cumințim, dar nimic nu este sigur. Zicem că ne putem certa cu oamenii, deoarece va fi un timp și pentru împăcare. Credem că dacă ținem ranchiună și resentimente în inima noastră va fi mai bine pentru noi... dar vor veni anii când vom regreta clipele irosite în neiertare, ură și amărăciune. În loc să ne străduim să fim plini de afecțiune, noi devenim tot mai reci și ne retragem fiecare într-un univers singuratic creat de noi. Viața ajunge să ni se pară o corvoadă, zilele devin un chin și sufletele ni se vor îneca de la nepăsarea noastră.

Cum îți este sufletul acum? Pe cine porți pică? Pe cine nu saluți când îl vezi pe stradă? Despre cine vorbești folosind cuvinte grele, cu o plăcere veninoasă? Aș vrea să te provoc să te despovărezi de toate lucrurile care ți-au îngreunat sufletul și să lași trecutul în urmă. Știu, sunt oameni pe care nu îi vei mai avea niciodată alături, fiindcă relațiile se mai și răcesc câteodată între noi și unele prietenii se duc. Dar asta nu înseamnă că trebuie să vorbim urât despre vechiul prieten, ci mai degrabă înseamnă că păstrăm amintirile frumoase și pe cele urâte încercăm să le uităm, iar când cineva ne va întreba anumite lucruri despre acel om, noi vom încerca să evităm să vorbim urât despre el. La urma urmei, este în joc sufletul tău. Oamenii ne rănesc și ne dezamăgesc, se folosesc de noi și ne vorbesc de rău adeseori. Dar nu trebuie să lăsăm ca răutatea altora să ne înrăiască și pe noi. Noi să fim buni, iertători, miloși și să ne păstrăm zâmbetul pe buze. Sunt atâtea bucurii în viață pe care să le savurăm..

Este privirea tandră a soției care ți-a gătit felul preferat de mâncare. Sunt mâinile aspre de atâta muncă ale soțului care te mângâie cu dragoste pe obraz. Este copilul tău, care ți-a desenat cum a știut el un copăcel și un cer albastru. Este peisajul superb pe care îl ai sub ochii tăi și care-ți arată slava lui Dumnezeu. Bucuria o găsim în cântecul păsărelelor care ciripesc vesele la fereastra noastră și în lucrurile mici din viața noastră. Așa că ar fi mai bine să ne bucurăm de micile surprize  ale vieții și să lăsăm în urmă neajunsurile, supărările și nemulțumirile, fiindcă tot ceea ce avem acum este o singură clipă și de ea trebuie să ne bucurăm.


Imagine: pinterest