Pagini

luni, 2 octombrie 2017

Ziua nunții noastre

A trecut atât de mult timp de când nu am mai scris încât am impresia că mi-a ieșit din mână lucrul pe care altădată îl făceam cu atâta ușurință și bucurie. Viața mea s-a schimbat atât de mult în ultimii ani, am trecut prin multe întâmplări, iar cea mai plăcută și minunată dintre ele a fost cea cu numele Corneliu. :)
Da, m-am căsătorit. În toți anii aceștia de așteptare și de nenumărate articole pe blog despre importanța așteptării și a binecuvântării de a-ți întâlni într-o zi perechea potrivită, iată-mă că am ajuns și eu să gust din bunătățile pe care Dumnezeu le-a avut puse deoparte pentru mine.
M-am căsătorit cu omul pe care îl iubesc atât de mult, încât nici măcar nu-mi găsesc cuvinte ca să descriu asta. M-am căsătorit cu omul pe care îl văd alături de mine și când sunt tânără și frumoasă, dar și când frumusețea exterioară îmi va apune de pe chip, iar atunci va trebui să vadă dincolo de ce i-a izbit privirea. Ne îndrăgostim de suflet, dar și de chip. Ne place zâmbetul persoanei ce o iubim și îi adorăm ochii ce ni se par dulci. Ne plac gropițele din obraji sau felul în care își mușcă buzele când se gândește la ceva. Iubim tot la cineva. Iubim chiar și imperfecțiunile, care ajung să ni se pară perfecte.

Ziua în care am spus DA a fost așteptată cu mare emoție și totodată cu temeri că se pot întâmpla mici incidente, ca la oricare altă nuntă. Am hotărât cu câteva zile înainte să nu las nimic să îmi strice cea mai frumoasă zi din viața mea, mi-am propus să zâmbesc mult și să fie un zâmbet autentic. Am vrut să savurez fiecare moment și să mă bucur de ziua noastră specială. M-am rugat chiar ca Dumnezeu să așeze lucrurile frumos și în ordine, cum Îi place Lui. Și... așa a și făcut. Am simțit cum mâna Lui călăuzea fiecare clipă, cu toate că nu a fost totul perfect. Dar parcă deasupra plutea sentimentul că El este peste tot și că Lui nu Îi iese din mână nimic. Mi-a plăcut să îmi imaginez că pe un scaun stătea Isus și privea spre noi, zâmbind. Că Se bucura pentru noi.

Mi-au plăcut cuvintele păstorului, care ne-a spus că noi suntem aceia care decidem ce introducem în butoiul căsniciei noastre: poate fi numai miere sau pot fi și mizerii. Însă numai noi doi putem decide prin atitudini, vorbe și fapte ce vom introduce în butoiul căsniciei noastre. Nu e nimeni responsabil de mersul căsniciei noastre, ci noi singuri. TU ești acela care decizi dacă vrei să ai binecuvântare sau blestem. Dumnezeu vă va binecuvânta dacă voi veți dori asta.. prin fapte, bineînțeles. Dumnezeu oferă binecuvântarea Lui, dar noi trebuie să o primim printr-o ascultare sfântă de El. Când ne vine să țipăm, să alegem mai degrabă să vorbim cu calm. Când avem chef de ceartă, mai degrabă să ne mușcăm limba. Și să semănăm cu iubire pentru partenerul nostru de viață. Căsnicia este un legământ pe viață făcut în fața oamenilor, dar cel mai important, făcut în fața lui Dumnezeu.

Cred că Dumnezeu m-a binecuvântat cu un bărbat minunat, de la care am multe de învățat, care are o inimă mare cât marea, care mă iubește. Iubirea nu este adevărată sau nu. Iubirea este. :)

sâmbătă, 18 martie 2017

Familia este darul cel mai prețios

Recent am vizionat un film care m-a pus puțin pe gânduri și la finalul lui am rămas cu gândul că ce îmi doresc eu cu adevărat de la viață, aceea voi și primi. În viață avem întotdeauna de făcut alegeri și sunt unele pe care ajungem să le regretăm apoi, însă este bine atât cât învățăm ceva din fiecare alegere greșită pe care ajungem să o facem în viață. Eu îmi doresc de la viață să am o familie fericită, binecuvântată, fiindcă eu consider că familia este cel mai prețios dar pe care un om îl poate avea. În familie crești, te formezi ca persoană și totul pleacă din familie. Sunt multe lucruri pe care le-aș putea face în viață, dar cel mai mult îmi doresc să investesc timpul și energia mea în familia pe care Dumnezeu mi-a și dăruit-o deja. Să îmi iubesc soțul. Să ne creștem împreună în dragoste copiii pe care îi vom avea. Să facem un cămin din niște pereți goi. Viața este despre familie. Asta căutăm toată viața noastră, să simțim că aparținem cuiva sau unui loc și să ne înrădăcinăm acolo pentru totdeauna. Știu că trăim într-o societatea care promovează alte valori, care caută să ne ademenească în joburi de nu mai ai timp nici să răsufli, în activități care exclud de multe ori valorile în care am fost crescuți acasă și să ajungem niște oameni goi, cu persoane în jurul nostru care ne-ar părăsi la prima naufragiere a bărcii noastre.

Vreau să te întreb astăzi: TU ce îți dorești în viață? Să faci bani mulți? Să ai prieteni și popularitate? Să lucrezi multe ore și să te lupți pentru o promovare? Să fii propriul tău șef?
Știu, trebuie să și muncim ca să putem trăi și să avem cele necesare. Avem nevoie și de prieteni, dar de calitate. Însă... la urma urmei, ”rămâne în familie”. Rămâne că în fiecare seară te vei întoarce acasă la familia ta, și cum îi vei întâmpina? Încruntat, obosit, fără chef de a te mai juca măcar puțin cu copiii tăi, că ești obosit și de aia. Dumnezeu ți-a dăruit o familie. Mamă, tată, frați și surori. Apoi propria ta familie- soț sau soție și copii. Familia este o moștenire nepieritoare și noi suntem aceia care îi decidem soarta! Dacă vom fi certăreți, prea obosiți și fără chef de a lupta pentru ea.. atunci vom avea o familie care se va clătina ușor la cel mai mic vânticel.

La bătrânețile noastre nu vom mai avea prietenii din tinerețe, nici jobul acela, nici popularitate. Vom avea doar familia, dacă am știut să avem grijă de ea. Atunci vom avea copii și nepoți care ne vor vizita cu drag, care vor fi alături de noi și ne vor purta de grijă. Atunci vom avea lângă noi strângându-ne de mână partenerul de viață pe care l-am iubit și respectat o viață întreagă. Cred din toată inima că familia este cea mai mare binecuvântare din partea lui Dumnezeu și că este averea pe care ne-o contruim din iubire, bunătate, zâmbete multe și din multă răbdare. Pentru lucrurile frumoase, ce durează o viață merită să faci orice sacrificii și să depui efort. Familia este darul lui Dumnezeu pentru noi. Ce faci tu pentru familia ta?


marți, 7 februarie 2017

Relațiile la distanță

A trecut mult timp de când nu am mai scris aici în spațiul meu virtual, unde altădată nu puteam lipsi nici măcar două zile fără să nu postez câte un articol, însă având în vedere că s-au schimbat atât de multe în viața mea, aș zice că sunt justificată puțin cu privire la absența mea. Dumnezeu a fost atât de bun cu mine, cu noi doi, în acest timp și inima îmi este plină de bucurie și de pace. Astăzi aș vrea să scriu despre relațiile la distanță, care sunt destul de întâlnite în rândul nostru zilele astea. Chiar și noi doi suntem despărțiți de câțiva mii de kilometri, așa că m-am gândit că mai sunt și alte cupluri care trec prin aceeași experiență și ar fi poate util pentru cei care se află în această situație să citească ce am scris eu aici.

În primul rând. eu consider că nu are rost să fii într-o relație la distanță dacă nu are ca scop final căsătoria. Pentru ce să suferi, să nu vă vedeți ca lunile, dacă oricum nu aveți siguranța că veți fi împeună pentru toată viața? Dacă nu vrei să te căsătorești acum, nu intra într-o relație la distanță de dragul ei numai. Stabiliți-vă de la început unde vreți să ajungeți( la căsătorie ), iar atunci știi că merită să aștepți! Dscă vrei numai ceva temporar sunt absolut sigură că asta vei găsi la tot pasul și în țara ta.

Pregătește-ți inima, fiindcă va durea. Da, relațiile la distanță sunt și dureroase. Mai ales după ce pleacă, mai ales că știi că nu vă veți vedea în următoarele luni și numai gândul ăsta e suficient cât să te facă să plângi deja, fiind atât de îndrăgostit și dornic să petreceți numai voi doi împreună. Pe când nu avusesem eu habar că voi fi vreodată într-o relație la distanță, îmi amintesc că m-am rugat odată, cerând lui Dumnezeu să-mi dea exact asta- un băiat din altă țară. ”Vreau să sufăr din dragoste în felul acesta.”, murmuram eu. Nu am știut exact pentru ce m-am rugat atunci. Acum, când sunt aici văd că e multă suferință și că dorul e mare. Dar dacă ai în față ca scop final căsătoria, știi că merită totul. Chiar și distanța asta..

Umple-ți timpul cu alte lucruri. Și mintea. Una dintre modalitățile cele mai bune de a face ca timpul să treacă mai repede este să-l umpli cu ceva. Fă un curs. Ia-ți un job. Concetrează-te pe școală, Fă ceva totuși.. nu sta cu mintea și cu mâinile într-un loc. Sunteți departe, dar asta nu înseamnă că trebuie să stai în fereastră ca o floare și să aștepți numai. Trebuie să faci ceva..

Aveți încredere unul în celălalt. În mod special o relație la distanță necesită o extra-încredere, aș spune eu. Este atât de ușor să îți lași mintea să fugărească la tot felul de gânduri negre și fantastice, dacă nu ești atent. La urma urmei, sunteți departe unul de celălalt. Și totuși... ești a lui și ea este a ta. Cu toate că sunteți departe, asta nu vă împiedică să vă iubiți și așa. Distanța înseamnă atât de puțin când cineva înseamnă atât de mult.

Stabiliți când vorbiți și faceți o prioritate asta. Telefoanele, e-mailurile, Skype-ul este tot ce aveți voi doi pentru a fi aproape. Vorbiți zilnic, oricât de puțin ar fi. Vor fi zile când veți vorbi mai mult și zile când vă veți trimite numai un mesaj. Nu contează. Ceea ce contează este să COMUNICAȚI eficient și să știți că asta vă ține aproape. Când vorbești la telefon ai impresia că se află iarăși lângă tine. :)

Iar la final, să vină ziua când nimic să nu vă mai despartă. O relație la distanță nu poate dura la nesfârșit tot așa. Într-un final, tot împreună trebuie să fiți. Așa că, pregătiți-vă de nuntă! Nu mai amânați prea mult, nu mai așteptați până la momentul X sau Y. Băiete, ai face bine să cumperi inelul acela de logodnă pentru iubita ta. Dacă ea e aleasa ta, fă tot posibilul să fie a ta cu totul.

Acest citat spus de Richard Wurmbrand soției sale după ani de pușcărie în care ea nu a știut nimic de el îmi dă speranța că nimic nu poate opri sau stinge dragostea dintre un bărbat și o femeie. Când e dragoste, este totul.

”Timpul și distanțele pot stinge numai o dragoste superficială, dar o dragoste adevărată e și mai întărită prin ele.” Richard Wurmbrand


joi, 8 decembrie 2016

Atâta timp cât e iubire între voi..

Versurile unui cântec cunoscut din țara noastră spune așa: ”Și dacă dragostea-i tot ce ai să știi că ești cu un picior în Rai și mai bogat decât te credeai.” De multe ori mi-au venit în minte aceste cuvinte și m-am gândit că sunt foarte adevărate, adică dacă ai dragoste în viața ta, ai deja mai mult decât majoritatea oamenilor și că adevărata bogăție nu este averea pe care cu atâta trudă o agonisim, ci moștenirea nepieritoare este iubirea. Am simțit în viața mea aceste adevăruri și pot spune că dacă dragostea este tot ce am deja trăiesc pe culmi mai înalte și sunt mai bogată decât cred eu.
Mai devreme sau mai târziu în viața noastră va veni persoana potrivită, singurul sau singura fără care nu vom mai putea trăi. Și te vei îndrăgosti. Poate îți vei vedea iubirea în fiecare zi sau poate o dată la câteva săptămâni sau luni și nu îți va fi ușor întotdeauna. Vor fi zile în care îl/o vei dori aproape și va trebui să-ți înghiți lacrimile cu gândul că AMR câteva săptămâni până vă veți vedea. Poate îl/o vei vedea zilnic și vei putea să te bucuri în fiecare zi de îmbrățișări și de drăgălășenii. 

Va veni și ziua nunții voastre, ah, că abia aștepți asta! Apoi veți începe să vă construiți o viață împreună, veți rămâne uimiți de multe ori de diferențele dintre voi, vei vedea că lângă dulapul tău de haine se vor afla hainele lui sau ale ei. Într-o seară vei veni obosit de la muncă și ea te va aștepta cu un zâmbet larg pe buze și cu mâinile pe cina ce se străduiește să ți-o pregătească. Îți va sări în brațe și te va săruta apăsat. că nu te-a văzut o zi întreagă și ce greu i s-a părut că au trecut orele! Și în seri ca acelea vei fi fericit și vei mulțumi Cerului pentru o făptură atât de minunată precum ea. Dar în altă seară când vei sosi de la muncă poate că vei găsi casa cufundată în întuneric și te vei simți iritat oarecum. ”Nici măcar nu mă așteaptă cu lumina aprinsă...”, îți vei spune tu deranjat. O vei striga și nu-ți va răspunde imediat. ”Acum ce mai e?”, vei gândi tu sătul deodată de toată drama feminină. La capătul holului vei vedea o lumină slabă prin ușa între-deschisă de la dormitorul vostru și vei merge hotărât înspre ea cu un șir de întrebări în minte, dar când deschizi ușa nu o vezi nicăieri. O strigi și auzi un murmur slab venind de undeva jos și speriat  uiți de toată mustrarea ce voiai să i-o dai și fugi la partea ei de pat. O vezi jos, plânsă, îmbrăcată în pijamale largi și cu telefonul în mână. Printre suspine de plâns îți spune că i-a murit unul dintre părinți. O strângi la piept și nu mai ai ce să-i faci, numai să o iubești..

Atâta timp cât e iubire între voi puteți trece și prin cea mai adâncă vale a morții,
Atâta timp cât e iubire între voi, nimeni și nimic nu poate să va separe,
Atâta timp cât e iubire între voi, ea va fi cea mai specială și el cel mai deosebit dintre toți,
Atâta timp cât e iubire între voi, puteți fii siguri că Dumnezeu vă zâmbește din Cer.

Dragostea este cea mai puternică dintre toate. Există credință, nădejde, dar dragostea este cea mai mare dintre ele. Dragostea biruie orice... ea suferă orice durere pe care ți-o poate pricinui chiar cel pe care-l iubești, ea acoperă toate greșelile noastre omenești, ea trece de bariere și ne face ființe supra-omenești. Fiindcă numai un om care iubește poate ierta greșelile celuilalt, poate să-ți facă felul de mâncare preferat timp de 50 de ani, poate să-ți spună că ești frumoasă, chiar dacă tu de mult timp nu mai te vezi astfel, poate să te ridice atunci când cazi. Numai cine te iubește poate să-ți încălzească inima și să te facă să treci peste munți și peste văi numai pentru a-ți vedea crinul preaiubit. Când el va cădea îl vei ridica tu, iar când tu vei cădea te va ridica el. În dragoste doi devine unu. Și nimeni, niciodată nu va despărți ceea ce Dumnezeu cu adevărat a unit. Atâta timp cât e iubire între voi, știi că e pentru totdeauna!

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Calea pe care ne-o alegem

Un băiat în vârstă de vreo cinșpe ani, simțindu-se probabil copleșit de tot ce îl înconjoară și crezând că nu poate face față presiunii societății, consideră că dacă fumează și își crestează pielea cu o lamă îl va face să uite pentru câteva momente de întunericul de confuzie în care se află. Preferă să își creeze o lume a lui, mai bună, zice el, în care durerea și-o provoacă numai el și în care ceilalți îl lasă în pace. Se refugiază într-un gen de muzică și se folosește de anumite mecanisme pentru a-și ascunde golul interior. Prietenii, prietenele de ocazie pe care îi are nu fac decât să îl tragă în jos, ei având o gândire și o percepție la fel de eronată asupra lumii în care trăiesc.

O altă fată se îndrăgostește de un puștan nu mai mare de optșpe ani și uită de educația pe care părinții i-au oferit-o, abandonează credința în care a fost crescută și se lasă purtată de valul acestei formidabile iubiri, ca mai târziu să se afle însărcinată la nici șaisprezece ani și neavând o altă cale de scăpare decide că avortul e soluția finală în cazul ei și că ea este aceea responsabilă de corpul ei și deciziile pe care le ia nu privește pe nimeni. Este viața ei și punct. Cu greu își va mai reveni ea din experiența pe care tocmai a avut-o și probabil că va mai dura câțiva ani până să se dezmeticească și să realizeze căci calea pe care și-a ales-o duce direct în jos, din toate punctele de vedere. Dar suntem învățate să nu ne pese prea mult de sentimentele noastre, să nu acordăm importanță respectului de sine... ci să trăim clipa. Că ce vine după trăirea clipei nu prea contează.

Aceste povești pe care le-am scris nu sunt de fapt povești. Sunt cazuri adevărate și nu sunt singurele în societate, ci sunt numai două dintre nu știu câte sute sau chiar mii despre care ajungem să auzim pe parcursul vieții noastre. Problema noastră este că nu înțelegem, chiar nu ne intră în cap faptul că FIECARE alegere pe care o facem are o consecință, bună sau rea. Eu am văzut asta în viața mea. Și o alegere rea atrage cu ea o consecință rea. Și apoi vor urma altele, fiindcă nu ne putem opri numai la atât. Dacă dăm de mâncare răului, răul va cere mai mult, fiindcă culegem exact ceea ce semănăm. Știu, suntem tineri și trebuie să ne simțim bine, să ne bucurăm de tinerețe. Din păcate însă, folosim această replică pentru a ne face de cap și de a ajunge în unele extreme care vor fi neplăcute pentru noi la un moment dat. Dar momentan nu s-a întâmplat nimic rău aseară în club când a trecut de ora 12, deși la ora aceea părinții trebuiau să ne știe în pat. Suntem vii, nu am avut accident pe drum. Relaxează-te. Asta ne spunem de fiecare dată când știm că întrecem limita, găsim o justificare pentru tot ce facem. Atâta timp cât suntem în regulă, înseamnă că ceea ce am făcut nu e atât de rău precum se zice. Da, ne-am cam amețit de la băutura aceea și parcă ni s-a încețoșat privirea conducând spre casă, dar am ajuns în siguranță și Dumnezeu ne-a păzit. Am ajuns chiar și să folosim numele Său pentru a ne acoperi faptele noastre cu consecințe rele.

Nu vom fi mereu tineri, nu vom avea mereu această vârstă frumoasă. Anii vor trece, iar roadele noastre vor crește și se vor vedea. Dacă am semănat neghină, de asta vom avea parte în viața noastră. Când ne vom căsători și noi într-un final după nu știu câte relații eșuate, oare ce bucurie vom avea în ziua nunții, când noi deja știm și teorie, dar și prctică? Când am învățat deja destule de pe website-uri care dau sfaturi ieftine și ne învață cum să dăm pe gratis ceea ce avem cel mai de preț? Când zilnic auzim că nu mai există dragoste adevărată și că trebuie să ne mulțumim cu firimituri, când muzica de la radio e numai despre inimi frânte? Dar despre copiii pe care îi vom avea? Știu, ne dorim ca ”într-o zi viața mea să arate așa”, dar cum vom putea să le dăm copiiilor noștri o creștere binecuvântată și armonioasă când noi eram cei care ne certam în fiecare zi cu părinții și îi desconsideram?
Dorințele noastre sunt frumoase, dar vor rămâne numai niște dorințe dacă nu facem niște schimbări serioase în viața noastră și alegem să semănăm sămânță sănătoasă, alegem să trăim diferit chiar cu riscul de a fi luați în derâdere și  alegem să Îl cinstim pe Dumnezeu mai presus de orice.

Imagine: google